-
Coșul este gol!
Regulament special pentru luna decembrie? Iată ce să impui clientelor tale în această perioadă aglomerată.
Poate că am folosit un termen prea dur în titlul, spunând “impui”, însă știm cu toții, că perioada cea mai aglomerată din an este luna decembrie, mai exact cu 2 săptămani înainte de Crăciun, cand absolut toate clientele vor să își pregătească manichiură pentru
sărbători. În tot acest amalgam sunteți prinși voi tehnicieni, care doriți să mulțumiți toate clientele, să faceți și cozonaci, dar să vă duceți și la serbarea de final a celui mic de la grădiniță. Cum să faceți? Să impuneți reguli!
In antichitate se spunea că lumea fără reguli ar trăi în haos absolut și e cât se poate de adăvărat, în lipsa regulilor oameni tind să facă numai ce este lor convenabil. În acest decembrie tumultos, la lista de reguli pe care v-am recomandat-o într-un altarticol (vezi articol aici), v-aș propune să mai adăugați.
1. Toate programările din perioada 21-24 și 27-31 decembrie ar trebuie să se realizeze numai cu avans în prealabil. Ținând loc într-o zi atât de importantă, un avans vă asigură că programarea va fi serioasă.
2. Întârzierile NU ar trebui să fie acceptate de niciun fel. O întârziere mai mare de 10 min ar trebui să însemne anularea programării, căci știm bine ce ar însemna să vă decalați într-o zi de 24 decembrie, de exemplu.
3. În limita în care și voi doriți, programările după ora 21:00 ar trebui să fie plătite mai mult, o taxă pe care o puteți aloca pentru cozonaci, căci sigur în ritmul acesta va trebui să-i comandați la vreo cofetărie. :))))
4. NU ar trebui să acceptați cliente noi, ci doar după ce v-ați asigurat că toate clientele fidele și cu vechime (Adică minim 3 programări în ultimele 3 luni) s-au programat pentru sărbători. Datorați acest lucru clientelor care vă sunt alături tot restul anului. Ele trebuie să aibă întâietate.
5. Să optimizați fiecare pas din serviciul vostru. Pentru asta chiar am inițiat un curs express manicure și promit și un live :) Dar shhhhhh! Va povestesc eu mai multe!
6. Ar fi minunat să stabiliți cu fiecare clientă încă de la programare dacă va dori sau nu și design. Și mai apoi cine nu a stabilit, nu mai primește, căci știm bine ce însemnă să apară în timpul vostru și un design de 10-20 de min.
În final, cred că cea mai importantă regulă ar fi ca fiecare clientă să vină cu zâmbetul pe buze, să lase goana de cadouri și să se bucure de micul răsfăț pe care voi îl oferiți, să râdeți impreună, cu gura până la urechi și să vă amintiți câte manichiuri frumoase ați
construit împreună pe parcursul ultimului an.
Căci dincolo de manichiura de sărbători, oamenii trebuie să își caute mai întâi liniștea.
Spor la treaba, my super girls!
Lasa un comentariu